Poezii despre Primăvara:

Iau tăcerea-n coarne cerbii
Prin a codrului cetate
Şi dă colţul sfânt al ierbii
Iar pe şesurile toate...

E iarnă-n suflet

E iarnă-n suflet și afară, e iarna vieții mele
A viscolit de-a pururi și ger a fost mereu

MOTTO: “Sunt suflet din sufletul neamului meu
Şi-i cant bucuria şi-amarul –(…)
Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cant şi iubirea şi ura!”

Primăvara se unduie pe străzile vii,
Vrăjită în floare de vântul dement
Tovarăși îi sunt tristețea și norii,
Ce-i poartă petalele cu pas absent.

matca lui Florar-
petale ce strălucesc
prin verde aprins

Aş vrea să fiu albină
Şi să culeg lumină
Din flori de primăvară,
Să simt ca o comoară

Iartă-mă, apă murdară de râu,
Iertaţi-mă, păsări fără de glas,
Iartă-mă, mlaştină până la brâu,
Iartă-mă, codrule fără lujeri rămas.

Mestecenii învie din ruine,
Muguri plesnesc spre cer în aer ud
Și parcă frunzele tresar în mine
În nebunia verdelui cel crud.

Deștepta-mă-voi devreme
Roua când de-abia apare
Ca-nceputul de poeme
Care te atrag spre Soare.

Din când în când se-adună oceanul
de lacrimi şi sare, strop cu strop,
flux şi reflux, furtună, potop;
ca oarecând Ulise, pe drumul de întoarcere,