Poezii despre Primăvara:

Fusese o mocirla de zapada
Pe cale de topire
Si noroi,
Care curgeau la vale in suvoi.

Sufletul se rotea in jurul intimplarilor, uneori atingindu-le.
Un ochi rizind, un ochi plingind in capul cerului erai tu, soare, si tu, pamintule.
Sufletul se rotea toata ziua, toata noaptea.
O amintire.

De la o vreme toate sint de prisos, chiar si gindul ca „totul e bine" — nimeni nu mai intreaba: cine ? ci „cum" mai poate fi ceva frumos ?

De la o vreme toate sint bune,
toate sint rele sau toate sint reci

Vantul dezghetat de soare curge ca o apa,
Intinzand un ses deasupra dealurilor inverzite.
Toate zarile in ele abia pot sa mai incapa;
Soarele lumineaza mut si tragic case albe, varuite.

Flori de visin isi desfac
Albii clopotei.
Si-n cimpie dupa plac
Sar zburdalnici miei.

Prin poduri pisicile au fatat iar
Pui orbi si cleiosi ca mugurii.
De atitea usi trimite spre ziua
Batrinii amortiti persecutati

Prin aurul amurgului de-aseara
Te-am revazut pe-o aripa de nor,
Si te-am simtit in florile
Sfioase,

Primavara domnisoarei batrine o simt in mine.
Ce trista-i floarea ce nu cunoaste albine !
Ce trista-i gura pe care n-o umezeste sarutare,
Ce slab e bratul, ce n u s-a intarit de imbratisare ! Primavara, ce singura in odaie se zbate,

Se intinde o cimpie
De subt poale de
Carpati,
Cimp deschis de vitejie

Impins din toate partile, ma trageam pas cu pas, inapoi, dc-a-ndaratelea, impins cu strigate si strapuns de priviri ascutite, scormonitoare, ma trageam pas cu pas inapoi, simtind apropierea abisului.
Trebuia sa fie pe-aici, pe-aproapc,
la o jumatate sau la un sfert de pas,
il stiam de mult asteptindu-ma,