Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXLIV

Ne-om întâlni, poate, la porți de vise
Sau sub un nuc umbros și minunat;
Vom scrie -atunci poema nemuririi,
Un zbor spre cer, un zbor viu și curat.

Spânzura-m-aș în anexă
În lumina soarelui
Strategia nu-i complexă
Treaba e a ștreangului.

Știind de drum
șovăie în fiecare baltă de miere trecătoare.
Speranța este o a doua viață
paralelă cu mijlocul, în calitate de dușman.

mi-e teamă
că există
suflete pereche,
iar când îmi voi citi

Ajungand la varsta senectutii
Versul mi-e expresia virtutii
Stranse-n snopi de-o vietuire-ntreaga
Ce de lumea vesnica ma leaga

E toamnă și plouă rugina din pomi...
Bacovia- n suflet tristeți îmi imprimi!
Cu capul plecat de-atâta povară
Privești frunze moarte, a mia oară.

Nisip împietrit e luna pe ceru’-ți de oase-ascuțite până la nori
Pădurea, de toamnă,-mpletește angoase, surăsuri pătate de-al frigului zori
Din dalta fierbinte țâșnește doar gheața tăindu-mi speranța de lut condamnat
Să-și modeleze inima topită doar ceața în care-ai băgat-o, privind resemnat.

Azi nu mai vreau să schimb nimic, nimic,
Mă mulțumesc din toate cu un pic,
Nu mai îmi fac probleme permanent,
Ce crede lumea mi-e indiferent,

Iubindu-te pe tine simt inima cum arde
Și stelele-mi sunt dor în mii și miliarde
De străluciri topite în suflet chinuit
Cu-o dragoste ce arde în mine tăinuit.