Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXII

Ma rasfat cu ceai de tei
Sa fiu calm la anii mei;
Ma rasfat cu ceai de soc
Sa am in viata noroc

Uneori, cuvintele se ingroapa in taceri Si mangaierile in zambete! Atunci, fericirea ma da de gol Si-ti ating cu buzele arse mana! E atat de frumos, incat ma impiedic de vise Si cad in cursa pacatului... Sarutandu-te simt cum picuri in mine otrava dorintei! Plec pe carari tainuite purtanandu-mi povara... O scoica intr-o mana de lut, Imi ghiceste destinul:condamnat la iubire! Cat de grele sunt lanturile tacerii, Si tu , ai plecat fara sa rupi macar nicio zala!

La ușa liniștii se-arată
O fată- n negru, înspăimântată
Și bate- încetișor și plânge,
La piept o temere ea strânge.

Îngrijorată marea ne ceartă cu nisipul
Că nu stăpânim vântul ce piaptăn-al ei val,
Îngândurați Carpații în râuri își plâng chipul
Și-ngrijorarea cântă pe-al pietrelor chimval...

Am fost cândva și tineri, și frumoși,
Dar ne-au încovoiat nevoile din lume,
Și lacrima acelor ochi duioși
S-a reîntors în noaptea de cărbune.

Se duce o navă către spații
neregulate
și mâinile îmi cresc
până undeva unde mi-am prins degetele în incertitudini cleioase

Vreau să te făgăduiesc dintr-un pumn de clisă
Să te modelez după forma cugetului meu,
Să-ți dotez suflul vieții în încercări greoaie,
Să te simțesc din glevă până-n calcaneu.

Mă prosternez în fața poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Și-aș vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.