Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCXLVII

Știam căi asfaltate spre  adânc,
dar le-am uitat
în zările timpului fără umbre
și ger.

Ce îmi aduce valul mării?
Sărutul rece-al depărtării…
În spuma albă de mătase
Cerul albastru timpul coase

eu sunt un tren prin gara mondială

și-mi caut doar locomotive traficante

M-așez azi la masă ..incep ca să scriu,
Și sufletu-mi toarce menirea.
Eu știu lună dragă,știu.E târziu.
Nu-ți mai ascunde privirea.

Ție mă tângui, Doamne, dar Tu nu mă asculți
Mă lași să văd cum groaza pe oameni îi apasă;
Nesățios ca moartea cu gura ca Gheena,
Cel rău atrage lumea cu vorba-i mincinoasă.

Un vânt-vijelie

Spuneam într-o noapte de vară târzie,
ce-aş face cu pomii de frunze goliţi,

Tabloul meu

Cine sunt eu?
Sper să-mi zăriți

Vei știi
Atunci,
când ceasul
din turnul castelului,

Când noaptea-nvăluie zenitul
În liniștea de nepătruns,
Sub bolta lunii iar ascuns,
Se-ntrevede răsăritul.

O cucuvea cuvântă fiorul nopții,
Un tei își scutură veșmântul,
Un lup își plânge din haită morții,
Sub Lună

Am simțit un înger peste mine,
Când sufletul meu gemea-n suspine,
Gandul-mi era Doamne la tine,
Cu adierea vântului pe aerul sfânt,

... din Vasu' lui
*
Quasar, șed
Egoist, nelimpede;