Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XLI

Când intru ud în mânăstire
Pun doar un gând în răstignire
Pe-altarul trunchiului brăzdat
De taina ce nu s-a-nchinat.

DE CE?

De ce nu pot,de acei ochi
Să uit,să-i las departe-n zare?

Ies cu plugul la arat
în cer mai pe înserat

Soarele să dea în pârg

RAZĂ DE LUMINĂ

Tu porţi pe frunte scumpă diademă
A frumuseţii fără de sfârşit.

privirile ei ce se împrăştiau în fiecare colţ al lumii
făcând din fiecare floare o întreagă floră pentru un munte
ce nu a gustat din mireasma unei flori adolescente
şi din firul de iarbă călcat nepăsător de fiecare călător

Am decis

Am decis
În numele iubirii

Se scutură salcâmii de țepi și păpădie,
Șiraguri de neliniști cu iz de viitor,
Îmbracă cripta nopții cu spaimă fumurie,
Arzând flacăra lunii în candela din nor.

Și mă cam dor aripile...
Am bătut prea tare cu ele de vânt,
Într-o încercare disperată să-mi iau zborul!
Mi-am luat, în schimb, tot dorul... și tot aerul...

(Prezenta poezie este răspunsul la postarea "Mi-a citit măicuța cartea"...)

Azi, a sosit răvaşul, măicuţa mea duioasă,
Si lacrimi de-ntristare din ochii mei răsar

ameţit de atâta frumos
în ochii tăi
florile rugului
din mărăciniş

Fluturi se revarsă
în petale de lumină
ce strigă cu teamă,
se zbat în cascade

Închisă într-o durere de cap
iubirea pentru tine
se topește odată cu picioarele imaginare
ale omului de zăpadă

Tinerețe, haine strâmte
strângi în brațe ani, nu minte,
horele le prinzi pe brațe
câmpu-l strângi pe sub cojoace,

Iubito, viață

Ți-s ochii scânteie,
Curați, fără vină

În aur câmpiile îşi trec strălucirile,
fâlfâiri de grauri adulmecă sudul;
în noi cu dinţii, azi, toate ticăloşirile
îşi mărturisesc prezenţa, absurdul.

De-atâtea ori, copilul Meu
Te-am luat de mână-n ceasul greu
Te-am dus pe umeri, şi balsam
Ţi-am pus pe răni... căci auzeam,