Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LXXIX

Se-aud sirenele-ambulanţelor vuind
Pe bulevardele sinapselor bolnave,
Durerea m-a lovit, şi-s jalnic muribund
Ce-a înghiţit trădare şi braşoave.

Ori de-i scurtă sau e lungă,
Viaţa are un cusur:
E prea plină de eşecuri,
Şi subţire ca un şnur.

Sunt o frunză în vânt,
Frunza nimanui…

Copacul meu doar ce m-a pierdut

Braţele dimineţii zgârie geamul
poartă stigmatul îmbrăţişărilor grăbite
cuvinte
ca nişte obiecte inutile

Te simți mic
și te târăști
încrezător
că nu-i nimic,

Poezia se scoală cu noaptea-n cap Cu luna
și cu stelele hălăduind prin părul încâlcit de
metafore și epitete de doi bani Cu nori stre
curându-se din hiperbola vieții și-a morții Cu

Poeţii sunt
incurabilii copii ai lumii.

Poeţii sunt

Atâți copii adorm flămânzi în lume
căci nu e nimeni să-i întrebe doar:
“-te-ai săturat? mai vrei puțină pâine?
sau poate-un biscuit micuț,măcar...”

O dimineaţă zdrenţuită, sau întreagă –
ce mai contează? -
făcându-şi cuib întru
clipa veşnic muribundă

Rând pe rând,
Cărţile fug,
Arse pe rug.
Gânduri scântei,

Aş vrea…

Îmi vine câteodată să dispar
Şi să mă rup de tot ce e real.

Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân’ la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.

În chinul din dorinţa de a zbura,
Cu gânduri îndrăzneţe ai îndura
Nimicul din trăiri banale, goale,
Din pietrele ieșite-n a ta cale?

Tăcerile vorbesc mai mult decât am crede,
Când sunetele-s moarte și eul dormitează,
Există-n noi ceva, ce-aude tot și vede,
E Duhul din Rusalii, ce-n credincioși lucrează.