Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCLXII

Comoară nesecată, izvoarele străbune
Prin fresce, manuscrise, ne răscolesc gândirea,
Aureolate chipuri pogoar-o viziune
La noi, ce-ntinși pe spate nu-i intuim mărirea!

Am căzut ca să mă prinzi,
Dar m-ai lăsat să cad.
Așa c-am căzut pân-am ajuns în iad,
Doar acolo te fac să mă mai auzi.

Flamură-n vânt e brândușa

Cum suflă vântul, pustiind locurile,
împrăștiind sărăcia și pungile de plastic,

Caută

diamante

Unduirea unui val-
Călărețul unui cal...
Lacul își sparge oglinda,
Cerul își caută- osânda.

M-am împrietenit cu şarpele casei
în plâns tandru, sărutându-i
ochiul alb, de hârtie.
Degeaba închipui armuri protectoare

Ce este oare-o poezie?
- Un gând, un vers,
Pierdut în univers?

Focul arde liniștit în sobă
În cabană suntem doar noi doi
Inima îmi bate ca o tobă
Stăm întinși pe paturile moi.

Viață, dimineață, soare
Lacrime mărgăritare
Sângerânde stambe-ntinse
Peste culmi de munte ninse,