Bat vânturi mari - Petru Creţia

Bat vânturi mari
Peste întinderi mari
Şi după-o vreme ostenesc în noi
Din pricină că unele stele nu-şi ţin cuvântul.

Şi, ostenite, se prefac în ape uşoare
Ce cad ca nişte fără soartă ploi peste pământul
Aşternut în adâncul din noi.

Însă deasupră-ne, mereu neostenit,
Trece etern şi tăcut prin zenit,
Peste lumi, cuvântul şi vântul
Pe care stelele drepte nu l-au minţit.

Şi asemenea lucruri au loc
Între zone şi sfere,
Între pământuri, obscure astre şi vânturi,
Iar jur împrejur, lipsit de durere,
Al mării aspru e cântul.


vezi mai multe poezii de: Petru Creţia



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.