Poveste de trezit adulți - Paul Sava

POVESTE DE TREZIT ADULȚII


Într-un veac adânc și trist,
cum se-ntâmplă nu arare,
se-ntâlniră pe-o cărare
un om OM și-un daltonist.

Omul, OM, cu mânuri goale.

Daltonistul cu pistoale,
aparent inofensiv,
ascunzând ceva în gând,
i-a propus celui naiv
să vorbească de culori.
-De ce nu? răspunde omul,
doar le-avem pictate-n flori;
și ca florile-i și pomul.

Albul crinului,
sau griul de pe creanga pomului,
galbenul safranului,
puteau lesne să le vadă;
nu le dau prilej de sfadă.
Dar o frunză și un mac
i-au venit păcii de hac.

-Ce frumos e, zise omul,
acest roșu-al macului!
-Ia mai du-te dracului!
i-o tăie scurt omului
daltonistul cu ochi strâmb
și pistoale la carâmb.
Roșul e al pomului!
-Pomul roșu? Drace hâd,
hai că mă și faci să râd.
Macu-i roșu. Frunza-i verde...
Rămășag, că n-am ce pierde.
-Țin pariul. Da-nainte
de a trece rubiconul
cred c-ar fi mult mai cuminte
să-ntrebăm cameleonul.
(Căci uitai să spun, pe ei,
cum vorbeau de pom și mac,
îi privea dintr-un copac
un cameleon holtei
tare-n pile și protecții
și flămând doar de... dat lecții)

-Stau de-o oră printre rodii
și v-aud vorbind în dodii.
-Dac-ai ascultat, ia-ți glas
și ne scoate din impas.
Când stau printre lăcuste,
ce-mi plac să le diger,
devin de-ndată verde.
Crezându-mă o frunză, credința lor le pierde;
s-apropie de mine, le-nghit, și ele pier.
M-așez apoi pe-o floare
de-un roșu sângeriu
și iau culoarea florii. Dar fluturii nu știu
și unul câte unul, s-apropie prostește.
Mă simte, vrea să zboare,
dar este prea târziu;
eu cât ai zice peste,
l-am și-nghițit de viu.
Și nu resimt pudoarea
de-a declara cinstit, adică omenește,
că eu îmbrac culoarea
celui ce mă hrănește;
c-așa de mii de seculi am supraviețuit.
-De-aia ai rămas reptilă,
mormăi omul cu silă.
Și dădu să plece pe căi liniștite
în timp ce cameleonul dispărea
în pata cenușie a unui putregai.

-Stai!
strigă daltonistul cu voce rea.

Apoi, scrâșnind:
"pentru că avem convingeri diferite"
Ochi, și trase cu sete.
Tăcerea pădurii se sparse.
Cameleonul se-ntoarse,
și, pășind peste sângele care făcea
o pată roșie cât un soare
pe cămașa imaculată a omului cuminte,
deveni de îndată roșu-roșu.
Roșu că sângele pe care și-l varsă eroii.

Ca lacrimile cerului cădeau picurii ploii.

Paul Sava-LACRIMI USCATE

Adăugat de: spanualexandrina

vezi mai multe poezii de: Paul Sava



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.