Cățeaua mea - Paul Sava

CĂTEAUA MEA


Cățeaua mea,
un câine de pripas,
pe care n-o băteam căci îmi știa de glas,
avea dinți albi, și ascuțiți, și răi,
cu care sfâșia cățele,
orătănii și dulăi.

O mângâiam din ochi,
și mârâia,
și tremura de-o spaimă
ascunsă în abisul cine știe căror suferinți,
când eu, uitându-mă-i la dinți,
vorbeam fără mișcare:
"Hai, mă, că nu te bat,
și n-o voi face, sigur, niciodată;
și-am să te-aștept,
cățeaua mea, tu om deștept,
să vii de bună voie lângă mine,
cu pașii grei,
și să-ți lingi capul de genunchii mei!"

Înțelegea, nu-nțelegea?
Nu știu.
Doar mă privea.

Odată, spre târziu,
fugi din casă, așa, pe neștiute,
și m-a lăsat cu dorurile mute
de dinții ei cu care mârâia.

Și-o vreme n-am știut nimic de ea.

Dar într-o noapte, când cântau cocoșii
vestind ca-n scrisuri orele trădării,
cum picoteam în leagănul uitării,
i-am auzit la ușă scheunatul.
Sării din pat și i-am deschis.

O clipă mă privi cu ochii roșii,
și m-am trezit de-a binelea din vis.

Când am văzut-o, slabă, rebegită
și însingurată,
cu coada-ntre picioare
și fără să mai facă nici un pas,
n-am pregetat deschisă ușa să o las,
și m-așezai la masa mea de scris.

Hai, spune ce-i? Ce ți s-a mai întâmplat?
Ce rană nevăzută te mai doare?

Ea , drept răspuns,
cu trupul aplecat,
întâia oară s-a apropiat,
și mi se-ntinse la picioare,
caldă, ca un oftat,
dovadă de credință.

Să nu iubești asemenea ființă?

Paul Sava-LACRIMI USCATE

Adăugat de: spanualexandrina

vezi mai multe poezii de: Paul Sava



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.