Mai multe capete de ață
analizau o problemă,
cum deseori se întâmplă și-n viață.
Având un nasture, întrebarea
era: cât de mare să facă cheotoarea.
Capul de om interveni omenește:
-"Păi cât vreți s-o faceți?
Cât bumbul, firește."
Capul de pod, tehnician doar cu numele,
se opinti în cuvânt:
-"Tovarăși, să lăsăm glumele!
Să nu o luăm în ușor;
fiecare din noi e un cap, nu un picior!
Asta e o problemă de discutat."
-"Da-da," zise capul pătrat,
care n-avusese niciodată nici o idee.
"Doar nu e vorba de înălțat zmee;
asta e o chestie de producție".
-"Ba - zise capul de om -
e o chestie de logică deducție!"
Câteva capete goale, jignite,
lăsară ochii-n pământ.
Un cap de lemn,
care servea ca de pălării calapod,
încurajat de capul de pod,
mormăi din scaun, ofuscat:
-"Adică, ce… noi n-avem dreptul la cuvânt?"
-"Da-da," zise capul pătrat.
- "Cum... da-da?" întrebă căpățâna de zahăr
cu glasul mieros.
-"Adică nu, nu, vreau să spun.
Vreau să spun,
iertați-mi stângăciile de elocință,
eu cred... cel mai bine... ar fi...
să facem o sedință.
Să luăm o serie de măsuri,
să...să..."
Atunci capul de om le lăsă,
și din câteva cusături,
închegă singur cheotoarea
și își văzu de drum.
Iar ele, poare mai discută și acum.
MORALA
ar fi, vrei nu vrei,
că nu e întotdeauna adevărată zicala:
"Câte capete..."
Nu, nu. Există și capete fără idei.
Distribuie: