Nutzu - creaţii proprii

- Azi nu mai las iubirea amanet,
Vreau să trăiesc la fel ca Prometeu
De la-nceput, întregul alfabet,
Și mă aprind arzând instantaneu

- Când scriu cu tine am un alt blazon,
Culori aprinse, fibră de carbon,
Iar brațul tău fragil de porţelan
Mi-atinge tâmpla... Mă alinţi „Ioan”.

- În noaptea asta iar va fi furtună,
Vom eșua pe un atol în larg,
Va fi-ntuneric, beznă, fără lună,
Dar va luci speranța pe catarg.

- Întind o mână să-ți ating ideea
În care mă îmbraci când scriem nud,
Că am ascuns sub perna moale cheia
Ce ți-am furat-o când în verde crud

- Imaginează-ți că dispare luna.
Cum s-ar simți bătrânul soare-n zori?
Ar mai putea să râdă-ntotdeauna
Ori și-ar ascunde fața tristă-n nori?

- Îngenunchez aici, între cuvinte,
Le-aleg pe-acelea care nu mai dor
Să le aşez pe pieptul tău fierbinte
Poate-ţi vei aminti cât mi-e de dor

- Ridică-ţi voalul de pe fruntea mică
Să te observ când luna se ridică
Pe coama nopţii care stă să vină
Şi să-mi şoptească tandru, în surdină,

- Îmi pare noaptea dulce și subțire
Când mă-nvelești cu rimele aldine,
Iar timpul stă, nu vrea să se deșire
Să nu dispari în zori de lângă mine.

- Când orologiu mi-a bătut în poartă,
Era devreme, numai luna spartă
A coborât pe-un deal să se ascundă
Să-și culce tâmpla rece pe-o secundă

- Iar te-am visat, pielea de ciocolată
O mângâiam cu buzele spre sâni
Și savuram aroma parfumată,
Licoarea dulce-a unei mici fântâni