Nutzu - creaţii proprii

- E tot mai frig şi iarna parcă doare,
O simt cum mă înţeapă în călcâi
Şi-n inimă, când ploaie, când ninsoare,
Că nu-mi găsesc în casă căpătâi.

- Te-am aşteptat mulți ani la rând
Să-mi luminezi versul sprințar,
Te-am îmbrăcat în flori și-n gând
Ți-am construit un sanctuar.

- E martie o lună mai ploioasă
Decât în alte primăveri târzii
Când ne plimbam desculţi ca doi copii
Şi beam cafea cu lapte pe terasă

- Aș vrea să știi că te-am visat aseară
Pe un peron pustiu, printre bagaje,
Mă așteptai să trec peste pasaje,
În urmă să lăsăm ultima gară.

- Timpul s-a scurs din călimara neagră
Și cerul pare-o pată de cerneală,
Luna zâmbește galeș, cu sfială,
Crezând că e atinsă de pelagră,

- Mi-au înflorit magnolii albe-n poartă
Și eu aștept să te transformi din floare
Într-un poem, s-aduci numai culoare
În viața mea, c-am fost uniți de soartă.

- E noapte, rece și pustiu,
Se leagănă speranțe-n vânt,
Mă doare umbra ta, nu știu
De ce se-ascunde-ntr-un cuvânt.

- Privesc prin poarta timpului şi cad
De pe curenţii care curg absent,
Doar gândul meu îmbrăţiseaz-un vad
Când vrea să mai sărute un torent.

- Iubirea noastră-i labirint
Cu multe căi necunoscute,
Cu drumuri lungi către Corint,
Zile senine, nopți argute.

- Nu irosi din versuri niciun strop,
Poemele în doi au înflorit,
Când s-a aprins în sufletul rănit
Fiorul ce ne-a dat în viață-un scop.