Nutzu - creaţii proprii

- Plouă mereu, dar mă gândesc că ploaia
Oricât de rece şi de multă-ar fi
Nu va putea nicicum stinge văpaia
Iubirii noastre, poate, într-o zi

- Pe strada mea s-au scuturat salcâmii
Și caldarâmul s-a umplut de flori,
E aspru vântul, vine o furtună,
Doar tu nu vii, acum, de sărbători

eu pot renunţa la tot
spre deosebire de tine

nimic nu mă ţine captivă

luminătorii s-au ascuns
acum când întunericul guvernează pretutindeni
priveşte
pe obrajii crinilor roua e sângerie

- Se dau în lături porţile albastre,
Arhanghelii-s tăcuţi şi-ngândurați,
Pe scara neagră-a mântuirii noastre
Coboară heruvimi înaripaţi.

- Bate-a-nviere toaca sus la schitul
Cu porţi de lemn, când îngerii-n altar
Coboară să aducă prea sfinţitul
Cuvânt zidit şi dătător de har.

- Stau îngerii la masă în seara rugăciunii,
Paharele sunt pline şi pâinea-i din belşug,
Noi ne-aşezăm alături, doi martori ai minunii,
Tăcuţi ca două lacrimi pe lama unui plug

- Miroase-a ploaie-n seara asta caldă
Şi a cireșe-amare timpurii,
Iordanul pare foc acum când scaldă
Un ciob de lună. Eu te-aştept să vii

- Se joacă vremea iar de-a baba oarba,
Zăpezile aşează peste flori
O trenă grea, e-atât de tristă iarba
Şi-atât de gri e cerul uneori.

- Din câte primăveri am cunoscut
În viaţa mea rotundă şi stufoasă
Niciuna nu m-a alintat argut
Ca tine, caldă, dar şi furtunoasă.