Nutzu - creaţii proprii

- Ţin pumnii strânşi căuş s-adun în ei
Fluiditatea orei care plânge...
Ţi-or fi vorbit de mine flori şi zei,
Poemul scris cu lacrimi şi cu sânge?

- Ca o dojană mută-n colţul gurii
O vorbă nerostită plânge surd,
Întorc cu teamă filele scripturii
Şi ţi-aş vorbi, dar felul meu absurd

- Azi nu mai sunt corăbii, fortăreţe
Sau templieri plecaţi prin cruciade,
La pension nu se predă nobleţe,
Iar Don Juan nu stă pe sub arcade

- Te-aş fi iubit şi dacă mi-ai fi spus
Că porţi pe umeri ierni de neputinţă,
Mi-aş fi dorit un anotimp în plus
Să-ţi pot fi vară-n suflet şi credinţă.

- Aş vrea să pun un strop de atropină
În ochii soarelui ce-abia mijeşte,
Pupilele scăldate în lumină
Să poată străluci împărăteşte,

- A mai rămas un strop de primăvară
Şi nu mai ştiu cum să-l împart la doi,
Că anotimpul ăsta-i ca o gară,
Ajunge-un tren şi pleacă înapoi

- În noaptea asta liniştea coboară
În aşternutul cald cu flori de mai,
Prin somn întind aripa, într-o doară,
Să te acopăr şi să-ţi spun mai stai,

- Ador caii albi din poveştile verzi,
Când treci galopând şi în mine te pierzi,
Pe căi neumblate de nimeni, flămând
Pătrunzi ca un fulger prin trupul plăpând.

- Mai răsucesc alene o ţigară
Şi mă gândesc că toate au un preţ,
Iar primăvara asta, prea hoinară,
Ce ne tratează zilnic cu dispreţ

- Din rouă parcă am băut nectarul
Petalelor în care mă scufund
Când luna-i plină și bolnav acarul,
Iar visul meu cu tine e fecund.