Nutzu - creaţii proprii

- Când plec te rog să nu priveşti în urmă
Pe cerul meu cum se adună nori,
Substituie-mi prezenţa cu un zâmbet,
Fă dragoste pe lună sau pe flori

- De câte ori mi-e sete de lumină,
Din trupul tău un gram de clorofilă
Îl strâng cu inima, să-l am la cină
Și îmi va face seara mai virilă.

noaptea mă joc
sculptând versuri telurice din fiecare vis
şi aştept să le împrumuţi
parfumul magnoliilor albe

- Nu-nchide flori în colivii terestre
Jurând să le păstrezi pentru o zi,
Când îi vei pune vântului căpestre
Şi-n pajiştea din crâng te vei opri

- Adun în palme stropi de lacrimi reci
Și caut versuri scrise cu cerneala
Din ploi albastre, ninse, când culbelci
Îți mângâiau cu tălpile petala,

- Ne-ntoarcem la geneză uneori,
Iubirea mea cu ochi de vânt şi soare,
Pe vremea când agnostice culori
Se contopeau născând din cer o mare.

- Ce nopți de mai am petrecut odată,
Când coboram cu buzele pe sâni
Sub dunele fierbinţi, de ciocolată
Și te lăsam, iubito, să îngâni

- Tu crezi c-ar fi putut din cer să cadă
Vreun înger? De o vreme mă-ndoiesc,
Măcar un strop de sânge pe zăpadă
Ar fi rămas... Ce lucru nefiresc!

- Ce atmosferă rece, mă-n fioară,
Jocul de-a primăvara-i fără rost,
Zile şi nopţi se scurg, așa,-ntr-o doară
Şi creionează un tablou anost.

- Eu m-am născut din lacrimile calde
Ale durerii unui alt pământ
Căzute în oceanul fără ţărmuri
Al dragostei de versuri şi cuvânt.