Nicu hăloiu - creaţii proprii

Povestea de azi
...
De sub dealul ce stă ascunzând răsăritul,
O pală de soare prin geamuri m-alină,

Din salonul de spital
...
Bate vântul, furios
Vâj în sus și vâj în jos,

Nu mai râde!
...
Voi scrie mereu pe-aceeași coală,
Scriu, mut, șterg, iarăși e goală,

Ascuns
...
N-am dat prea mulți bani pe haine,
Am preferat să dau banii pe cărți,

Destin
...
Sunt tot pe drumul ăsta pe care am pornit,
Deși, după o vreme, de el m-am rătăcit,

Dar..
...
Să mă felicit că-s născut aici,
În țara strugurilor negri și mustoși

Crucea lumii
...
O lume-n ruină stă după colț,
Așteaptă un corb s-o ridice în clonț,

Traversarea
...
Să plec? Corăbierul a spus că nu m-așteaptă. Călătoria asta era planificată. Visam de mult oceanul, pe valuri să-l străbat, s-ajung unde răsare tărâmul celălalt! Și am plecat. Pe vas, înghesuială, om lipit de om, mulți excluși din lume și duși în deportare, mai mulți nepregătiți de grabnica plecare, doar eu, un voluntar, primisem traversarea ca pe-un favor, un dar. Deasupra, un cer plin de tristețe, cenușiu, de plumb. Mergeam spre Lumea Nouă, dar nu a lui Columb, ci către altă lume, ce n-are niciun drum, de-ar fi să-i dau un nume, i-aș zice-ntr-o suflare, Celălalt tărâm.
Dar pentru a ajunge, vom trece prin strâmtoarea îngustă, ce ne strânge, ne strânge cu putere, provocând durere, o durere mare, aproape de nedus, dar, trecând de ea, vom ajunge sus, în cealaltă mare, de unde-ncepe iarăși, o altă traversare și-așa, la nesfârșit întreaga existență, căci orice traversare e-o altă experiență propusă, de simțit!

3592
...
A câta oară-i azi în viața împreună?
Nu știu, cine ține evidența oare

Ce-ți doresc ei ție, biată Românie!
...
Minciuni, minciuni, minciuni
Doar pentru români,