Undeva, într-o pădure (7) - Nicolae Neagu

Undeva, într-o pădure
cu alune, fragi și mure
și-un izvor
cât o ață de mosor –
dacă nu ceva mai mare,
însă cine să-l măsoare,
de la tălpi până la nas,
fără riglă și compas?
șade capra-n casă nouă:
nici n-o ninge, nici n-o plouă!

Vorba vine cum c-ar sta,
că mai mult e pe vâlcea,
fiindcă iezii, cucuieți,
trei la număr, toți băieți,
vor măceșe și bureți.
Alteori vor leuștean
și-atunci umblă pe tăpșan,
sau, să zicem miez de nucă,
și-atunci umblă ca năucă,
Neștiind de un' s-aducă.
Când și când cei trei vor sare.
Capra nu le dă, că n-are,
însă cumpără din piață
de la oaia precupeață
care-i vinde și verdeață.

Într-o zi ce-i dă prin cap?
(Tocmai ronțăia un nap
și-avea mintea foarte clară):
„Ce-ar fi să mă duc la moară?
Cât stau ăștia mici în pat
eu m-am dus și-am măcinat,
până cineva mă strigă
am și pus de mămăligă.”
Bine nici n-a spus ce-a spus
c-a luat traista și s-a dus.

Moara e mai jos, pe râu,
macină cinci zile grâu
și porumb, duminică.
Luni nu macină, că stă.
Era ziua de porumb.
Lume multă, până-n dâmb!
Era gata să renunțe,
dar venise cu grăunțe.
Când să-și bage boaba-n coș
vine, hopa! Moș Cocoș
care zice c-a văzut
urme de bocanci de lup
printre fragi și printre mure
către casa din pădure.

Sare capra ca din pușcă,
gând de spaimă parc-o mușcă:
„nu cumva?”…
iar cocoșu-ngaimă: „da”.
Lasă traista goală-n cui
și grăunța nimănui,
trece gardul, moara, șura,
cade-n cap, se dă de-a dura,
se repede pe cărare
și de-a dura și-n picioare
behăind:
„Dacă-l prind, îl bat de-l sting!”

Când ajunse-n pajiște,
ușa casei vraiște
și-a urlat îngrozitor:
„Ieși afar' că te omor!”

În cămașă și-n nădrag
a ieșit cel mic în prag,
iedul caprei cel mai drag.
Ea a stat, l-a mângâiat,
l-a pupat, l-a-mbărbătat,
după care l-a-ntrebat:
„Unde-i lupul?”
„L-am… păpat.”


din volumul "În oraşul Poc-în-plic"

Adăugat de: Vimara

vezi mai multe poezii de: Nicolae Neagu