Desen final (19) - Nicolae Neagu

Acum, când sunt aproape de-ncheiere,
îmi dă târcoale-un gând, necontenit.
Citit-ați, oare, cartea cu plăcere
sau sunteți fericiți că s-a sfârșit?

Aşa cum, într-un timp de plictiseală,
pare că ceasul scârțâie, olog,
şi neştiută lecția, la şcoală,
se-nfinge, mai adânc, în catalog?

Nu ştiu şi-aş vrea să aflu. Mă apasă
o îndoială ca o faptă rea.
Ce bine-ar fi să pot striga: nu-mi pasă!
Şi-am chiar strigat, dar nu era aşa.

De-aceea vă propun, ca să se vadă,
dacă v-am plictisit sau v-a plăcut,
un pact: să-mi bateți tocul cu zăpadă
la cea dintâi zăpadă ce-a căzut,

să-mi bateți pleoapa, mâna obosită,
cu care scriu, mai şterg şi mai refac…
De nu, 'mi lăsați o şoaptă îndulcită
pe frunza celui mai pitic copac.

O voi găsi, fiți siguri, nu se pierde
nimic din ce şoptim, din ce-am şoptit
şi trecătorul, eu, prin iarba verde,
mă voi simți, cu şoapta, răsplătit.

din volumul "În orașul Poc-în-plic"

Adăugat de: Vimara

vezi mai multe poezii de: Nicolae Neagu