Desen cu linii (3) - Nicolae Neagu

Zice unul:
linia
e și punct și… altceva.
Vreau să spun că e tot el
însă mai prelins nițel
e un punct, adică, moale
curs, pe-o margine, la vale,
până când din punct cum e
se trezește… linie.

Zice altul:
ha! ha! ha!
simplu-ar fi, de-ar fi așa,
da din câte ni s-a spus
linia e-un punct… compus.
Înțelege fiecare,
Diferența-i foarte mare.
Tot atâta cât, să zic,
e-ntre holdă și-ntre spic
sau, cum bine știți că e,
între stol și pasăre.

Nuștiucine
dă cu gura:
linia e-un punct… de-a dura.
Luați, de pildă,-un ghem de lână
și-l rostogoliți în mână
până unde nu mai are
ghemul… roate sau… picioare;
linia-i, cum să vă spui,
firul tors pe urma lui.

Moș Ciupercă
parcă are
o sprânceană de mirare,
dar noi știm de la-nceput
Că prea mult n-a priceput
și, de-aceea vine, iată,
Alexandra și-i arată.

Linia e o mișcare
de cărbune sau culoare,
zice ea, rezemată-n cercevea,
da vorbind de linie
important e și cum e.
Și, ca foarte clar să fie,
i le-așterne pe hârtie:

linii scurte, tremurând,
ca un pui abia zburând,
linii lunecând ușor
ca un fulg, ca un planor,
linii gemene, egale,
de schiori porniți la vale –
Iu! hu! hu!
parcă sunt și parcă nu,
linii duse picurat
când, căzând, au… șchiopătat
(fapt, de-altminteri, foarte rar).
Nu e clar?
Ba da, e clar!

Numai moș Ciupercă are
o sprânceană a mirare
și, ascuns sub pălărie,
nici nu-ntreabă,
nici nu știe.



din volumul "În orașul Poc-în-plic"

Adăugat de: Vimara

vezi mai multe poezii de: Nicolae Neagu