Acasa, toamna - Mircea Micu

Nici nu mai simt, nici nu mai vad
Padurea-i toata un prapad

Mestecenii cu presimtiri
Se zbat in vant ca niste miri

Peste gradini un fum ciudat
Staruie greu ca un oftat.

Mama-ntr-un colt zambeste stins
Ca un cires de ani invins.

Durerea nu pot sa mi-o sting
Si tac si nu vorbesc nimic.

Instrainarea si-a infipt
In piept cutitu-i de argint.

Dar stiu ca taina asta grea
O intelege numai ea.

Nu-i mai simt, nici nu-i mai vad,
Padurea toata-i un prapad...


vezi mai multe poezii de: Mircea Micu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.