Mihai_Manolescu - creaţii proprii

M-am fâstâcit, când ţi-am văzut
Întâia oară ochii verzi
Şi poate nu o să mă crezi,
Dar m-au lăsat aproape mut.

Te-am întâlnit în largul mării,
Ducând pe aripi nostalgii
Şi mă-ntrebam în pragul serii
Pentru a câta oară vii

Care magazin mai mare
Preţurile mici le are
Şi reclamele-ncriptate
De te lasă tâmp pe spate?

Te-am prins cu ceva vreme-n urmă,
Punând în faţă, drept momeală,
Din sentimente o urzeală
Şi din iubire cam o brumă.

Se făcea că-ntr-o zi
Fericirea se lua pe reţetă.
Ajunsesem să fim
Bieţi roboţi într-o lume perfectă.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Pe care-o guşti la început din joacă,
Iar după ce a început să-ţi placă
Ajungi să nu te mai desparţi de ea.

Ţi-am ridicat altar, iubire,
În anii vieţii ce s-au scurs…
Emoţii multe ţi-am adus
Şi tot ce a-nsemnat trăire.

Născuţi sub zodii şi sub astre,
Noi ne-ncăpăţânăm ades’
Să căutăm un înţeles
Trăirii şi menirii noastre.

Doi cocoşi se iau la sfadă
În ogradă la bunici,
Hotărâţi fiind să vadă
Care va cânta pe-aici.

Trecuţi prin iarnă de pe-acum,
Cu nouri grei şi cu tristeţe,
La soare o să-i dăm bineţe
Şi vom porni pe-un proaspăt drum,