Mihai_Manolescu - creaţii proprii

Suntem un strop într-un imens ocean,
Purtat în voia sorţii an de an,
Până la prinderea în cel din urmă val
Ce ne va mistui, într-un târziu, pe mal.

Un jaluz şi o jaluză
Nu se mai muşcau de buză,
Căci li se părea că parcă
Alta/altul tot încearcă

Se ridică Luna, peste trandafiri
Şi ne lasă pradă marilor iubiri.
Ne-am preface lesne fără de-nţeles,
Dar cu martor Luna, nu avem de-ales.

La început a fost o lacrimă a Domnului.
Din ea, Dumnezeu a făcut primul val.
Şi pentru că nu a avut unde să îl aşeze,
A făcut mai apoi marea.

Trei guguştuci executau un mers pe sârmă.
Atenţi la paşi, primii n-au observat că-n urmă,
Al treilea i-a lăsat după un timp, discret,
Fără să poarte cel mai mic regret.

Am crezut că lumea e ceva măreț
Și-am crezut în visul nostru îndrăzneț,
Însă-i doar o joacă, este doar un joc,
Unde muritorii nu prea au noroc.

Optzeci nu e o vârstă, optzeci e doar un număr,
De ghiocei ai vieţii, ce-ţi odihnesc pe umăr,
De vise înălţate spre cer, ca falnici brazi,
De primăveri cu soare, ce-ţi scaldă ochii calzi.

Un el, o ea şi-o pandemie,
Se întâlnesc deunăzi,
Pentru-a-ncerca, oricum ar fi,
Relaţia lor s-o ţină vie.

La săvârşitul lui Decembre
Te-ntâmpinăm Mărite crai
Şi stăpâniţi cu toţi de febre,
Te luăm pe sus cu mare-alai.

Să te opreşti din fuga toată
Şi să priveşti în jurul tău,
Aşa cum o făceai odată,
Când nu ştiai de stresul greu.