Mihai_Manolescu - creaţii proprii

Am pus cu mâna noastră ”bombe”
În cluburi, fabrici şi-alte locuri
Şi aşteptăm senini ca focuri
Plăpânde vieţi să le sucombe.

Doamne, de ce tai chitanţă
Şi celor nevinovaţi ?
Chiar nu are importanţă
Că îi plâng surori şi fraţi ?

M-ai prins în plasa ta, copilă,
Ţesută din senzaţii mii,
Având puterea de-a-mi citi
Din suflet, filă după filă.

Mi-e dor de-o pajişte-nflorită
Şi-un verde crud şi nepătat,
Mi-e dor de-o lume îngrijită
Şi de un om mai educat.

Mi-e dor să-ţi scriu din nou poeme
Pe frunze-aduse-n zbor de vânt,
Să-ţi spun în şoaptă sau să-ţi cânt
De timp, de dor, de noi, de vreme.

Se făcea că-ntr-o rezervă
M-am trezit deunăzi
Şi-mprejur, în mare vervă,
Erau droaie de soţii.

Ne-am legat cu jurăminte
Sub un foc de artificii
Şi-am gustat în doi delicii
Dintr-o dragoste fierbinte.

Într-o caldă după-masă
Şi-au fixat o întâlnire,
În grădina cu zambile,
Doi îndrăgostiţi din clasă.

Lumea cât ar fi de mare
Aş umbla-o-n lung şi-n lat,
Să te mai găsesc odat’
Toamnă, cu a ta culoare

Ne jucam un joc de vară
Sus, pe pajiştea-nflorită:
Luând petală cu petală
Încercam să văd iubită