Mihai_Manolescu - creaţii proprii

Pentru că poţi să îmi zâmbeşti,
Când te trezesc în miez de noapte,
Pentru că-n tihnă mă priveşti
Şi mă dezmierzi, rostindu-mi şoapte,

Am doar un gând nebun
Şi-mi place.
Am doar o clipă să îţi spun
Ce nu-mi dă pace.

Pe a unui nufăr frunză,
Noi, cândva, ne-am întâlnit.
Tu, o mică buburuză,
Eu, un cărăbuş timid.

Să nu mă plângi de-oi rătăci,
Aievea, drumul către casă,
Căci codrul cel cu frunză deasă
În braţe verzi mă va primi.

Eu sunt o minge de fotbal,
Un glob cu aer,
Un balon
C-o existenţă zbuciumată legată-n veci de stadion.

Un miriapod, odată,
S-a trezit c-ar vrea să vadă
Cum îi stă şi cum îi vine
De se-ncalţă cu botine.

În sala de sport, se pare,
Dintr-o pură întâmplare
Se-adunară la taifas,
Într-o pauză de-un ceas,

Luni, când mi-am făcut salată,
S-a-ntâmplat ceva fantastic:
Roşia mi-a părut din plastic,
Nu cum o ştiam odată.

Ţi-aduci aminte draga mea
De prima noastră întâlnire?
Cum ne-am legat dintr-o privire
Şi ne-am aprins precum o stea?

Într-o bună zi cu soare
Se-ntâlniră pe cărare,
O furnică mai roşcată
Şi un melc de ciocolată.