Te uiţi într-o bună zi prostit
la propria ta viaţă,
îi mai retuşezi o mână,
îi mai aşezi o grimasă
sub aşternuturi de care nimeni nu ştie,
îi mai torni un ghinion în pahar.
Luciditatea nu ar trebui să ne apuce aşa,
în văzul chior al lumii.
Ar trebui să fim mai atenţi
cu scheletul nostru secret,
să păcălim realitatea cu muşchi de atlet dopat
care ne cântă zilnic prohodul.
Dar cine să ştie ce ne face mai bine!
Să stau atunci şi eu
şi să mă holbez la propria viaţă.
E tot un fel de anestezie şi asta,
dar mai altfel decât celelalte.
Te umileşte cu dragoste,
îţi susură lapte şi miere
dintr-o ţară care n-a fost să fie şi-a ta.
Te îmbracă în giulgiul purpuriu de rodie
şi apoi îţi mai suge puţin sânge,
îţi mai cârpeşte o palmă.
în copilărie, obişnuiam să trag cu urechea
la tot ceea ce era intezis
- metodă profilactică pentru o maturitate uşoară.
Azi adun informaţii despre o bătrâneţe sumară
care a început să îmi crească în palmă.
Până şi zece mii de spânzurători
înălţate de-a lungul marilor literaturi
ar fi mai puţin înfricoşătoare
decât ceea ce îmi e dat să aud.
Distribuie: