Maresalmusca - creaţii proprii

Când nu te iubesc te înșel cu poezia
dintr-o ură a mea pe neputința
de a te iubi când vreau,
dintr-o ură a mea pe neputința poeziei

Mi-e greu când ne-ntâlnim s-ascund aripa
intrată în tahicardie
și-o țin închisă în stomacu-mi de Antipa
și nu respir, să nu te-mprăștii ca pe-o păpădie.

Pe geam ea tot privește; pe trup își înfășoară
perdeaua de lumină dintre apus și seară
și trage-adânc în piept din aerul impar
să simtă-n nări lovind-o mirosul de altar.

În fiecare noapte eu vânez câte un înger
când curios la geam îngheață-n frica
de raze ce-l străpung; eu știu că nu-i nimica,
e candela ce mi-o aprinde-n somn bunica;

Iubita mea are la piept un buzunar
în care îi strecor bilete goale,
iar eu, cu limba de amnar,
îi scânteiez pe buzele-agonale

În piept de m-ai lovi cu o lopată
ai face râuri de pământ să se reverse,
în timp ce orele scăpate ca de herse,
din el, lihnite, se ospată.

Înotam prin talazurile de cuvinte pe care mi le-ai spus vreodată,
cele sărate țînându-mă la suprafață,
făcând pescărușii să scuipe bucățile
de carne sărată pe care mi le smulgeau,

S-o lași în seara asta pe umbră în cuier
și chiar de nu-i păzită de vreun garderobier
să ieși așa în parc, să nu-ți fie rușine,
te vor acoperi privirile-mi caline.

Îi dădeam târcoale gândului
în care te țineam încastrată,
scuipând convulsiv din beregată
ghemotoace din păru-ți până la jumătatea rândului

De parcă ai transpira în tine
udându-ți sufletul uscat de regret,
de parcă din oase îți vine
ding-dong-uri de clopote bolnave de Tourette,