LUMINIŞUL

joi, 19 martie 2015

Am luat în piept poteca s-o respir,
Cu toate că ştiam ce hopuri are,
Ce-ntortocheate coturi şi ce fiare
Pândeau după oricare-al ierbii fir.

Voiam s-ajung în vechiul luminiş
Săpat cu răni adânci de sacrificiu
De orgolioşii ce-şi fac un deliciu
Din a-l brăzda cu-al plugului tăiş...

Am auzit că-acolo se găseşte
Doar linişte trăindă de mirare
Şi mintea se topeşte în uitare,
Iar inima acolo se-ntăreşte...

Şi am ajuns la marginea pădurii,
Văzând lumina din poiana largă
În care stă tot răul să se spargă,
Dând loc iubirii-n detrimentul urii!

Ce încântat am fost de fuga-mi iute
Din lumea ce ostil îşi toacă fiinţa,
Nemaivăzând care-i e trebuinţa!
Şi relele păreau a fi pierdute...

Dar când să calc cu sufletu-n lumină,
Nori grei şi negri-au răbufnit în tunet,
Plouându-şi cu mândrie şi răsunet
Un râs amarnic şi găsindu-mi vină...

Aştept să treacă ploaia biciuindă
Facându-mi adăpost din rugăciune,
Uitându-mă spre-a cerului genune
Ca într-un lac cu tulbure oglindă...

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: