Nu mai încap în burduful de câine,
am fost muşcat de alte întâmplări
şi am cicatrice sub cearcănul de sub ochiul negru.
Carnea rănită acum ameninţă-n memorie
asemenea ninsorii în sânge,
îmi dă o pedeapsă mai mare
decât să-mi fiu chiriaş în trup.
Zăpezile negre îngheaţă pe umeri,
frigul se rupe din întuneric
ca un orb izgonit de lumină
şi ochii adorm în morminte de sticlă.
În subteranele gândului trăiesc mântuit,
lumea-i o frunză pe ape,
odată cu ea toate visele plutesc
prin aerul ce mângâie pe tâmple
pe adevăratul meu Dumnezeu.
vezi mai multe poezii de: flavius
Distribuie pe: