Cimitirul. - Iulia Haşdeu

CIMITIRUL

Îmi place de el, acest cimitir sărac,ce au martori revoltați
De noi zburdalnici,îți amintește acele vremuri
De până acum unde făceam școala debusolați?
Cînd ne-a plăcut să stăm pe o piatră.

Pentru a ne spune secretele noastre infantile:
Și ne-a plăcut să stăm la tristul cimitir.
El a vrut la acest monument negru,
La aceasta biserica din ochii noștri

Și încă frumoasă,care la timp a servit
Ca o capelă pentru călugări o mănăstirea antică.
Sub un chiparos de multe ori rătăcesc,
Umbra lor a fost mereu proaspătă și nouă,

Și ne-a plăcut monumentul întunecat.
Încă văd volumul abandonat,marmura,
Unde am fost în căutarea, de a o sparge
O lege pierdută, că a trebuit să plîngem bine

Odată, un nume al unei femei recoltate,
Ca o floare, de moarte încăpăţînată.
Cine râde de relele pe care le face.
Eu,o văd,ca un mormîntul abandonat.

Și mai văd sub salcia de plîns
Razant un front de ramuri se lasă;
Copacul, acoperit cu stele albe
Cînd a venit aprilie, luna florilor;

Salcia, răspîndindu-și al său miros,
Și cerul a devenit un buchet pervertit
Cine va sta sub, salcie plângând.
Că el a fugit ca un vis efemer

Fericirea noastră,în trecutul îndepărtat.
Cine poate ști cînd se oprește destinul
Care adună în vechiul nostru cimitir,inimile noastre
Ce s-au despărțit de mult timp pe pămînt,

Cînd picura în noi,dimineață fericită.
Care a fugit ca un vis efemer!

Tradusă și adaptată de către-Radu Dan Alexandru

Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Iulia Haşdeu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.