Tu, -una martie- a lumii - Ion Scriba

Femeie: tu, și TU și TU
Din care lumea se făcu,
Se desfăcu, se refăcu!

Din sacrificii milenare,
Din lacrimi dulci și multe-amare
Cresc munți de Soare și de sare!

Din nopți dormite în picioare
La Căpătâiul Celor Care
Te-au tot durut: Căci Veșnic Doare.

În Noaptea Lumii Ești Scânteie,
Spre Viitor, Ușă și Cheie:
E Visul Tău Etern, Femeie!

Nicicând să nu îți sece Gândul
Nici Ochiul Tău, nici Jurământul
De-a repreface-n Rai, Pământul!

vezi mai multe poezii de: Ion Scriba



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.