Din Întuneric, pe tăcute - Ion Scriba

Din Întuneric, pe tăcute
Ne sorb ventuze nevăzute
Și circulăm prin capilare
Aspirator-respingătoare.

Jur împrejur, bezna și vidul.
În plasa ce se țese-n Soare
Se zbat muscuțe planetare.
În centrul plasei -- ARAHNIDUL!
.........................

Trăim în casă, în oraș,
În țară, Glob, Sistem Solar;

Dar DINCOLO, un Uriaș
Cefalopod Tentacular
Ne-îmbrățișează ucigaș
Și ne absoarbe capilar.

Sub inefabilul miracol
Suntem, nu suntem, iar suntem
Și viața pare un spectacol
Pe care-acum îl revedem
Și în valpurgica ei noapte
Văd lumea răsucind inele
Și-înaintând precum un șarpe
Printre lianele de stele.

Și fălci și măsele ne sfarmă
Un straniu stomac ne digeră
Ne soarbe o pâlnie oarbă
Șoptindu-ți duios -- mori și speră

Un Zeu ne respiră, ne-admite
Și sufletul ni-l compresează,
O mică scânteie-l aprinde
Spre propriul Lui mers înainte
Și ne eșapează.

Cu sânge de oameni pe bot
Sfărâmă destine cu laba,
Noi ardem în arderi de tot
De tot și...degeaba
Căci viețile noastre, păreri
Cu anii cât ceasuri
Sunt pași între două popasuri
Și voci între două tăceri.
.............................

Tu, Doamne, oare-n tine crezi?
Îți place rodul la ce sameni?
Din miliarde de bipezi
Cel mult un milion de OAMENI?

Zdrobită-i inima în piept
Rănită grav orice speranță,
De două mii de ani aștept
Dumnezeiasca ambulanță --
Oare motoru-i e defect?

Monada omului, bizară
Cu înălțimi si adâncimi
Cu transparența ei solară
Și planetare-întunecimi
E un mister de nepătruns,
Tot ce-i născut vrea o revanșă
Cad întrebări în avalanșă
Dar nici o șoaptă de răspuns.

Cu suflet de urcușuri plin
Cad printre stele urcătoare
Și parcă-s un sărac străin
Gonit de la o NUNTĂ MARE!

Pierdut e drumul spre Olimp
Centrifugal mă-împrăștii
Și cresc în urmă Munți de Timp
Și-n fața mea, prăpăstii.
.......................................................

vezi mai multe poezii de: Ion Scriba