Ţara Vocalelor Eterne - Ion Pachia-Tatomirescu

Patria e pretutindeni, în orice cuvânt
care-aleargă valahic, dintr-o parte într-alta a inimii,
dintr-o parte într-alta a lumii, a luminii ;
e pretutindeni, în setea stâmpărată de buzele apelor,
în fluviile copacilor cu viori în braţe, cu stele în creştet ;
Patria e-n orice vocală verticală, în cristalinul pământului –
este rotundă-n inimă întocmai vocalelor a, ă, O,
este verticală-n Cogaionul din care curge-argintul-viu
în coloana vertebrală a lui E, a lui Este, a lui Exist,
în crestele cu diamantul viu, în rubiniul viu,
care sună verticala vocalelor I, Î, unde lipim urechea
să ne-auzim timpul vuind în rădăcini
din vocala U, care susţine-azurul şi ne-aduce ploile calde
cu păsări – vocala verticală, vocala orizontală, vocala Dunării
ce coboară timpul, ce coboară trupul
din coama steagurilor de fulger purtate în lupte de Daci
şi-ndoaie cerul cu soarele-n pântec, peste câmpurile
vocalei curate, vocalei-fecioară, A − născătoarea de ă...,
din cuvântul în care clocoteşte netemutul sânge,
din cuvântul unde fierbe cel mai viu sânge,
din cuvântul Dacia, din cuvântul Valah...!
3 mai 1968

Adăugat de: Donares

vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu