Șarpele fantastic - Ion Pachia-Tatomirescu

– Mamă, ce caută-n casele noastre timpul
cu şerpii de fildeş,
cu viscolul crud, prin dragoste,
peste pietrele negre, înflorite ...?!?

– ... când mai avem de străbătut
atât ocean cu artere albastre,
când mai avem puii cerbilor
de purtat în soare,
când plutesc sub noi, asediate,
piramidele atâtor cranii ...?!?

– De ce ne îneacă şerpii de fildeş, mamă,
la răscrucea trupului,
la răscrucea fântânilor ...?!?
16 Făurar 1968.

Adăugat de: Donares

vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poemul «Șarpele fantastic» – pe tema „Mamă“ / „Timp“ – a fost publicat de Ion Pachia-Tatomirescu, mai întȃi, în volumul «Munte» (Bucureşti, Editura Eminescu, 1972, p. 54) şi, apoi, în „antologia-i de autor“, «Compostorul de nori» (Timişoara, Editura Aethicus, ISBN 973-85261-5-9, 2004, p. 102 sq.). Criticul literar, Mircea Iorgulescu, între altele, evidenția şi poemul «Șarpele fantastic» : «[...] Poetul, pe numele adevărat Ion Pachia (celălalt nume – după locul naşterii, com. Tatomireştii de Jos, Dolj), a debutat la 19 ani, în 1966, în revista „Ramuri“, colaborând apoi la „Luceafărul“, „Contemporanul“, „Tomis“, „Familia“, „Orizont“ şi la emisiunile literare ale posturilor de radio din Bucureşti, Craiova şi Timişoara (date extrase din fişa anexată exemplarului trimis de autor ; menţionez acest lucru fiindcă procedeul are o indiscutabilă utilitate, mai ales în condiţiile absenţei altor mijloace de informare). Aşezate în a doua parte a volumului şi datate, poemele de început ale lui Ion Pachia-Tatomirescu aduc mărturia unei erupţii lirice de autentică originalitate prin îndrăzneală asociativă şi dinamism interior, traducând zbaterile şi elanurile unei sensibilităţi adolescentine înfiorată de a se descoperi pe sine şi tulburată de presimţirea unei ordini cosmice : „ – Mamă, ce caută-n casele noastre timpul, / cu şerpii lui de fildeş, / cu viscolul ăsta crud, pe dragoste, / în pietrele albe, înflorite ? // – ... când mai avem de străbătut / atât ocean cu artere albastre, / când mai avem puii cerbilor / de purtat în soare, / când plutesc sub noi, asediate, / piramidele atâtor cranii... // – De ce ne îneacă şerpii de fildeş, mamă, / la răscrucea trupului, / la răscrucea fântânilor ?“ [„Șarpele fantastic“]. Întreg ciclul „Munte“, grupând poemele din această perioadă, este citabil în arătatul sens : „Ai pornit în lume. Calci iarba,/ Calci pulberea pe vânt, zdrobeşti şerpii / Din drum şi din marginea drumului – / Şi nu mai ştii unde mergi. // Calci pietrele pe margine, / Şarpele îşi trece pârâul peste gleznă – / Te vede doar cu ochii tăi de apă adâncă, / Râde şi trece peste picior – / Ştie că mâine / Îţi va trece cu solzii pe frunte, pe buze.“ [...] / [„O noapte din asthenia poştaşului“]» (Mircea Iorgulescu, Mărturia unei erupţii lirice de autentică originalitate..., recenzie apărută în revista Luceafărul, Bucureşti, anul al XV-lea, nr. 32 / 536, 5 august 1972, p. 6).
Donares
marți, 08 noiembrie 2022