Noul Turn Babel (holopoem) - Ion Pachia-Tatomirescu

Cer striat al sfintei mele ciuperci,
miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi
furnici de crom,
şi spuma laptelui, printre argele,
şi nuferii negurii
pe limba vineţie a norului de duminică,
şi-aceiaşi fotoni din lanternele zeilor
interferează spre ceţos periciclu,
printre corturi vremuite, intrate-n izână,
să trec vămile ierbii
în ultima stare a materiei...

Apele-mi cântă în fluiere lungi, de piatră,
fulgere se-ncaieră-n cutii solide, ermetice,
meridianele trec
prin inimile de aur ale muntelui,
unde bubuie sângele,
zidari escaladează ceruri
pe scripeţi ficşi, de soare, pe rotile de lună,
printre heliocentrice reptile –
muşchii le zvâcnesc pe mandibule şi parietale,
circulă pe liniile de tramvai ale tibiilor
fără să bage în seamă
semafoarele macilor din rotule ;
zidesc umbrele soţiilor
care nu mai vin cu mâncare prin ploi cu spume ;
tâmplarii răstignesc în ferestre fecioare,
bătându-le-n sâni cuie de-aramă coclită...

Pajuri supersonice cu mii de inimi şi aripi
cară munţii-n gheare, la stăvilarele umbrei,
poartă-mi deschid, spre Samoş,
printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu,
de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor,
deasupra cerbilor, unde constelaţia sevelor
urcă-n brazi cu pâine şi lapte ;
de la pupitre de comandă,
sondorii, minerii, geologii, medicii abisului
iau pulsul şi temperatura planetelor ;
gările curcubeielor
salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid ;
poeţii poartă colivii cu granguri de crom –
trimit stoluri, jerbe de fluiere,
înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise
cocoriţa din craniul piramidei ;
galactopitecantropii
fac respiraţie artificială la nouă argele,
împlântându-şi arterele-n câmpuri magnetice,
dirijează aştrii sterpi
în orbitele stelelor gravide...

Prin megafoane intergalactice
se-aude ultimul ordin de zi :
„Până la terminarea zidirii prea-ntârziate
a Turnului Babel,
conform Înaltului Plan de Perspectivă Cosmică,
n-aveţi voie să rămâneţi în urmă !
Chiar dacă inima vă părăseşte
şi-i penurie de combustibili,
ori de lumina noastră cea de toate zilele :
trimiteţi-vă scheletele-nainte !
Nu vă lăsaţi amăgiţi
de luxuriante zăpezi, de muzici îngereşti !
Nu vânaţi
forfotitoare păsări de ceaţă
cu-aripile-nhămate la carul tragic...!“
Lumină sublimă ţâşneşte din ochii savanţilor
aplecaţi asupra tainelor ce-şi aruncă ancorele
în porturi terestre-radare,
cu invitaţii de nuntă şi de botez
de pe insulele fertile numite Alfa-Centauri,
în sunetul unor tradiţii solare aborigene...

În Spintecă-Norul, în faţa oglinzilor,
în Spintecă-Aurul, pe mese de porţelan,
stau la dispoziţia copiilor
vaci de sticlă rumegând luminoasa iarbă –
ugerele-s doldora de lapte.
Mă cuprind
fotonice braţe de entuziasm
din ochii mărunţi ai răcăneilor –
întruchipări dorinţelor vegetale
când holde mănoase sorb torente de-ozon
prin ploi albastre de ioni, de sunete calde.
Moaştele martirilor-sfinţi
înviază-n mustul plaiurilor,
în sângele nestatornicilor navigatori
prin porţile uraniului domestic.
Pe Calea Lactee trec ultimele
autocisterne galbene cu steaguri negre.
Clopoţei se zbat
sub zăpezile ochilor mei –
şi Salmoş, medicul-zeu, mângâie cu şapte degete
domnişoara de Floarea-Soarelui
în vreme ce munţii se ouă...!

Carele serii se retrag
în cerul dedesubt, împodobit
cu piei de soboli scurmând încă apusuri.
Turnul celest respiră-n fântâni,
şi-n balcoane
flutură cearceafuri înstelate,
luminându-ţi calea spre mine :
poţi veni
să-mi speli osemintele-n flăcări !
Turnul, noul Turn Babel,
gheizer cu păsări-phoenix,
putere a zborului din proprie cenuşă,
chiar dacă-l sugrumă lujerii stelelor –
râmă tăiată peste mijloc,
iarăşi tăiată,
continuându-şi expansiunea
în toate direcţiile
până nu se mai vede
din El însuşi...

Casă ne este
sublimul arbore cosmic,
noul Turn Babel –
şi nu cunoaşte decât doi timpi :
devorarea şi autodevorarea.
Dar acum, iubito,
e ziua a şaptea :
autocontemplarea, încântecul se cuvin
ca un iepure de păpădie
pe harfa câmpiei de rosa canina –
numai de n-ar încolţi prea iute în mine
cancerul fotonilor,
că nici un fruct nu mi-a fost oprit
şi singura morală admisă a fost a bunei lumini –
fereastră în moarte,
înaintea începerii
autodevorării, sinistra...
24 ianuarie – 16 februarie 1967.

Adăugat de: Donares

vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Marele critic literar, Vladimir Streinu, din generația „Călinescu – Cioculescu – Vianu“, remarca în 18 martie 1967, faptul că şi în holopoemul «Noul Turn Babel», de Ion Pachia-Tatomirescu : «Imaginea arbitrară, dar uneori şi revelatoare, rotaţia timpilor şi a spaţiilor într-un vălmăşag obscur, deşi pe alocurea constelat, propulsia lirică neobosită, având totuşi ca punct de gravitaţie din nou pământul dacic, sunt de asemenea de reţinut din „Noul Turn Babel“. De data aceasta, o lume de meşteri-schelete, zidari, dulgheri şi salahori, nesupravegheaţi de nici un arhitect, construiesc turnul, care e poate al unei sublime absurdităţi.» (Vladimir Streinu, “Ghiocei”, în revista “Luceafărul”, Bucureşti, nr. 11 / 255, 18 martie 1967, pagina 1, cu continuare în a 7-a ; cf. Vl. Streinu, “Pagini de critică literară”, vol. IV [“Marginalia”, eseuri], ediţie alcătuită de George Muntean, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, pp. 90 – 93 ; şi „Corola de sub lupa criticii despre opera lui Ion Pachia-Tatomirescu”, antologie întocmită de Marin Breiu şi Gabriela Pachia ‒ în cronologia scrierii / tipăririi de către autori şi, ici-colo, cu intercalări de „dialoguri“ lămuritoare [dintre Distinsul Receptor şi Ion Pachia-Tatomirescu] ‒, Timişoara, Waldpress ‒ ISBN 978-606-614-283-0 ‒, 2021, p. 17 sq.).
Donares
joi, 06 octombrie 2022