Strofe pentru ploaie - Ion Minulescu

Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când
fulgerile vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre
noi, cu lăcomia păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe,
ce-ar săruta întreg pământul...

Pe-acoperișurile roșii, deștepți orchestrele stridente -
alarma ftizicelor goarne și tusea tobelor gripate - în ritmul
cărora, pe stradă, trec nesfârșite regimente, ce smulg aplauze
compacte și aclamări halucinante.

Pe zidurile vechi de case și pe trotuarele murdare, presari
miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, și sub cupola
cenușie, ființa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă,
și-n urmă binecuvântează.

Pădurile bătrâne-și cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul
răscolit de oameni și rumenit adânc de soare te-nghite lacom...
Și de-a lungul șoselelor kilometrate, tu pari un șir de
caravane ce duc Saharei de mâncare.

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.