Solilocul măscăriciului - Ion Minulescu

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simțit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine -
Tovarășă divină de joc și de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul și gluma s-au sfârșit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit -
La piatra de șosea chilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a țintuit
Și numele,
Și chipul,
Și ursita...
Se hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Și-n gând cu-aceeași teamă ridiculă și veche
ca orice om ce trece drept „om într-o ureche”...

Și-acum...
Acum, te-ntreb pe tine -
Pe tine, care mă-nțelegi mai bine
Ca oricine -
Pe tine, care-mi ești amantă,
În lipsa unui alt amant...
Te-ntreb - burete absorbant -
Ce ai de gând să faci cu mine?...

Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate -
Să nu mă mai produ cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Și publicul râdea să moară?...

Și fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi -
Să fiu și eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Și să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu -
De dragul tău,
Să facă același lucru și cu mine?...

Și-n noaptea viitoare, chere Madame,
Uitarea să ne șteargă pe veci de pe program!...

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu