Simpaticei necunoscute - Ion Minulescu

E poate cea dintâi scrisoare a ei...

Un scris mărunt, nervos și chinuit,
Un piesaj de toamnă-ntrezărit.
De la un geam, păienjenii de ploaie:
b, d, f, h, k, l și t se-ndoaie
Ca niște plopi stingheri
Și-ntregul scris,
Rând după rând,
Îți pare-un șir de trepte de granit
Pe care nu le urci decât în vis
Și le cobori plângâng...

Ce poate fi
Mai plină de etern și infinit
Ca cea dintâi scrisoare a unei femei!
Și-i poate cea dintâi scrisoare-a ei,
Scrisoarea ce-am primit...

O recitesc și parcă nu-nțeleg
De ce - necunoscută pentru mine -
Necunoscuta-mi cere s-o aleg
Tovarășă supremei Sybiline.

O recitesc și parcă-aș vrea să-i scriu:
Simpatică necunoscută,

Tu,

Ce nu cunoști sentința prea târziu,
Nici stavila celui din urmă nu,
Cânt toți necunoscuții sunt la fel,
Când el e-n toți
Și toți ceilalți în el,
Și-n toți trăiește-același prefăcut?...

De ce te-ncrezi în cel pe care-l vrei
Să fie-așa cum n-o să poată fi?...
Scrisoarea ta: Capricii de femei,
Răspunsul meu: Do, mi, sol, fa, do, mi...

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.