Romanță retrospectivă - Ion Minulescu

De ce-o iubeam?
Nu știu - fiindcă pe-atunci n-aveam
Decât vreo douăzeci de ani!...

Știu doar că roșcovana cu părul ondulat,
Care dansa-ntr-un cabaret,
Când a aflat că sunt poet
Și-a mai ghicit că sunt și-amorezat
De ea
Nu mi-a cerut - ca alte dansatoare -
Bani
Și m-a rugat doar să-i dedic
Un madrigal...
Și altceva
Nimic!...

Numai că madrigalul meu banal
N-a fost decât un foc bengal,
Pe care mi l-a stins chiar ea
În prima noapte când dansa -
Nu-n cabaret, ca de-obicei,
Pentru admiratorii ei,
Ci numai pentru mine
Și-n odăița mea!...

Dar pentru ce l-a stins nu știu!...
Știu doar că roșcovana dansatoare
N-avea decât două picioare -
Picioare însă de-argint viu -
Și-n loc de suflet, un frou-frou
Cu care ea silabiza
Când „Da”...
Când „Nu”!...

De ce-o iubeam?...
Fiindcă pe-atunci nu bănuiam
Ca dansatoarea roșcovană
Nu era decât o capcană
În care-avea să-i cadă, chiar din cer
Un biet bătrân bijutier,
Ce-i dedicase șase madrigale
Cu rezonanțe supermuzicale -
O broșe,
Doi cercei
Și trei inele -
Bijuterii, de mare preț,
Dar care,
Puse-n balanța versurilor mele,
Nu prezentau nici o valoare
Decât - cel mult - pentru... o dansatoare!...

Dar Eu, cum rămâneam mereu
Același iertător poet,
Iar Ea, același stâlp de cabaret,
Era fatal, din când în când, când ne certam,
Să implorăm pe bunul Dumnezeu
Să ne mai strige o dată din cer:
„Bis”...
Și Dumnezeu, milos precum era,
Cu gestul lui solemn ne binecuvânta
Și-i ordona
Iubirii să ne bată iar în geam...

Și-a doua zi... tot noi eram...
Căci chiar în clipa-n care ne-mpăcam
Ea și cu Mine,
O luam din nou da capo-al fine
Și ne iubeam fără rușine,
Ca cei doi biblici - Eva și Adam -
După gonirea lor din Paradis!...

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.