Romanța marilor dispăruți - Ion Minulescu

Noi suntem morți de mult...
Voi ne-ați uitat -
Și ne-ați uitat că nu ne mai vedeți.
Dar noi din umbra negrilor pereți
Adeseori ieșim să vă-ntâlnim.
Și-n visurile voastre retrăim,
Ca și-n viață,
Câte-un vers ciudat
Din marele Poem, pe care voi
Ni l-ați pătat cu bulgări de noroi!...

Noi suntem morți...
Și totuși, când pornim
Spre lumea voastră - lumea celor vii -
În negrul gol al craniilor reci,
Noi,
Ca și voi,
La fel simțim
Vibrațiile-acelor armonii
Ce-nsuflețesc tăcutele pustii
În care voi ne-ați îngropat pe veci!

Noi
Mulților ce nu ne-au înțeles
Le vom ierta - căci suntem morți acum.
Iar celor ce pășesc pe-al nostru drum
Le vom fi frați!...
O! fraților, cântați -
Căci noi de-aci din groapă v-ascultăm!...

Cântați frumosul îngropat de-acei
Ce n-au putut să-l renvieze-n vers,
Cutreierați întregul Univers,
Și-n cântecele voastre îngropați
Toți vechii Zei!

Iar mâine-n zori, de-o fi să ne întâlnim
Pe-albastrele cărări, de unde azi
Noi vă privim -
O!... Mâine-n zori, de-o fi să ne-ntâlnim,
Vă vom primi cu brațele deschise,
Și-obrajii voștri,-adeseori scuipați,
I-om săruta -
Căci voi ne sunteți frați!...

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.