Rânduri pentru păsările călătoare - Ion Minulescu

Frunză galbenă, uscată -
Frunză ce-ai fost verde-odată,
Șterge-ți ochii de rugină,
C-a intrat toamna-n grădină,
Și-a intrat ca o stăpână
Cu vântul și ploaia-n mână!...

Primul stol de rândunele
A pornit spre Dardanele...
Berzele desperecheate
Se-mpreună-n zbor și ele,
Să pornească pe-nserate,
Iar triunghiul de cocori
Se-ntregește tot în zbor,
Să pornească mâine-n zori
Spre Bosfor...

Frunză galbenă, uscată -
Frunză ce-ai fost verde-odată...
De-a lungul șoselelor,
Pe tot lungul apelor
Și din creasta munților
Până-n fundul văilor...
În vârful copacilor
Au rămas doar ciorile,
Să păzească morile -
Morile se macină,
DUpă vechea datină,
Zodia-nceputului
Cu păcatul trupului,
Și rodul pământului,
Cu belșugul anilor,
Zilelor
Și clipelor
Pentru cei flămânzi de soare
Si de „semne de-ntrebare”!...

Frunză galbenă, uscată,
Frunză ce-ai fost verde-odată,
Azi grădina Domnului
Nu mai este-a nimănui...
Au zburat din ea mai toate
Vietățile-aripate
Și-au rămas doar ciorile -
Ciorile
Surorile
Vânturilor,
Ploilor,
Grijilor,
Nevoilor
Și-ntunericimilor!...

Au rămas să vămuiască
Cu pecetia domnească,
După socotința lor,
Soarta zburătoarelor...
Și să-nchidă-ntre zăbrele
Împletite din nuiele
Călătoarele rebele
Ce-au pornit cu toate-n zbor
Fără știrea ciorilor,
Spre Bosfor
Și Dardanele!...

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.