Porumbița fără aripi - Ion Minulescu

Eu sunt porumbița cu aripi tăiate,
Sunt pasărea mică ce cântă și minte,
Eu sunt un crivăț rece și-un băltăreț fierbinte
Ce moare-n zori de ziuă și-nvie pe-nnoptate...

Și așa voi fi cum sunt...
Sunt lacrimă și cânt...
Ah! Ah!...
Tu care vrei să fiu a ta,
Iubește-mă așa!

Nu sunt pentru nimeni decât ce vreau eu,
Nu sunt decât noapte de cânt și de beție,
Eu sunt o porumbiță închisă-n colivie
Din care nu mă fură decât amantul meu.

Și-așa voi fi cum sunt:
Sunt lacrimă și cânt...
Ah! Ah!...
Tu care vrei să fiu a ta
Iubește-mă așa!

Eu sunt porumbița din cărțile sfinte,
Sunt pasărea mică ce-i zice „duhul sfânt”,
Eu sunt ce n-a fost nimeni din câte-au fost și sunt,
Eu sunt un pas în urmă și zece pași-nainte.

Și-așa voi fi cum sunt:
Sunt lacrimă și cânt...
Ah! Ah!...
Tu care vrei să fiu a ta,
Iubește-mă așa!

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.