Nocturnă - Ion Minulescu

Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!
Un negru nor, ce desemna pe cer o spadă de Toledo,
Mânat de vânt, s-apropia
De slatimbancul de râdea...
Dar Regele-aștepta furtuna
Ca și Polonius, tăcut și nemișcat după perdea...

O spadă-ntinsă amenința regatul stelelor etern -
Și totuși, Regele râdea...
Râdea voios,
Deși spre cer,
Învinse, stelele piereau -
Piereau ca cei îngenuncheați
În fața celor ce nu iartă,
Ca luptătorii dezarmați,
Pe care-nvingătorii-i poartă
De-a lungul țărilor supuse
Prin sânge,
Foc
Și fier!...

- Ia seama, Sire!
Regii sunt supuși scelorași ursite,
Ca și soldații morți în lupte pentru capriciul unui Rege.

- Ia seama, Sire,
Cântărește-ți necântăritele cuvinte,
Privește-n jurul tău soldații
Ce mor
Și nu-ți pot înțelege
Nici nebunia,
Nici plăcerea...
În glasul morților învață sentința care nu te minte,
Că Regii sunt, ca și soldații, supuși acelorași ursite...
Și curță-i, Sire, dacă vrei!...

Dar Regele privea spre ei.
Nepăsător,
Privea spre stele, cum le stingea pe rând furtuna

Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!...

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu