Unde mi-e abecedarul? - Ion Dodu Bălan

E tare târziu…
În cameră-i frig şi-i pustiu.
Ce oră să fie?
Eu un mai ştiu…
Mâna obosită copiază gânduri
din Tolstoi şi Kant,
Lumea alunecă parcă-n neant…
Pe pereţi obscuri apar umbre
din Genoveva de Brabant…
Păduri imense se leagănă-n vânt,
arbori frângând,
fetiţa orfană aleargă, plângând.
Ce vremuri apuse-mi învie în gând!

Las sub fum de ţigară Critica raţiunii pure
Şi-alerg cu gândul, departe, la fetiţă-n pădure.
Îmi sângerează gândul în lujeri de mure…
Copilul din mine aleargă prin vreme înapoi
spre casa cu prispă, spre carul cu boi,
spre anii când tata pleca la război…
Îşi caută prin tinda scundă Abecedarul,
Poveştile serii şi bucuria şi-amarul…

E pera întuneric în tinda bătrână,
Copilul se ţine cu visul de mână
Şi roagă pustiul din preajmă
Să-i dea cărţulia stropită cu lacrimi de mamă –
Se-ntoarce-obosit în miez de noapte la mine;
Mă ceartă, mă zgâlţâie bine
Şi-mi cere cu glas răguşit
Să-mi fac mea culpa, pentru tot ce-am greşit,
Să las hârţoagele pedante de-o parte,
Să un mai citez din Virgil
şi din Dante,
Să iau iar în mână întâia mea carte…
Abecedarul vieţii
cu umbrele ce-acopăr păreţii;
Să-nvăţ să merg drept, în picioare,
Cu ochi neclintiţi să mă uit la soare.

Adăugat de: Rodica Elena Lupu

vezi mai multe poezii de: Ion Dodu Bălan



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.