La mormântul lui Brâncuşi - Ion Dodu Bălan

În Cimitirul Montparnasse,
Cu veşnicia a rămas,
Sfântul din Hobiţa!
Ceru-I ţine cobiliţa
Sorţii sale fără moarte,
Dându-i să guste din toate,
Din glorie şi păcate!...
Chiar de-l ştie lumea toată,
Groapa-i pare-nsingurată,
Căci singur printre străini
Stă lăstarul de români.
Nu e nimeni să-l jelească,
De prin lumea românească,
Numai frunza tristă-l plânge,
Înroşită ca de sânge
Că-l apasă, zi şi noapte,
Cu povara-i de departe,
Străina-străinătate…

Adăugat de: Rodica Elena Lupu

vezi mai multe poezii de: Ion Dodu Bălan



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.