În sâmbăta morţilor – singur
Înconjurat de umbrele lor.
Primul, nevăzut, chipul
Pe care întâi l-am văzut
Cu ochii deschişi
În lumina palidă-a toamnei.
Mă uit cu uimire la Mama.
Tânără încă şi istovită
De chinurile facerii dintâi.
Mi-aud gânguritul de-atunci.
Mă însoţesc şi-acum în amurg
Căldura sânului ei,
Dulceaţa de miere a laptelui…
Fraged şi mut, nu pot s-o strig,
Nu-i pot zice pe nume.
Nici umbra ei nu-mi poate răspunde.
Apropierea aceasta ciudată -
Catacombă a primelor veacuri creştine -
Mă întoarce la toţi cei din jur.
Prea mulţii morţi dagi.
Vin şi iar vin, nu doar în sâmbăta morţilor
Cu muguri de salcie-n mâini.
Cu florile galbene, triste.
Cu luminile-nvierii-n priviri…
Distribuie: