Întunericul nici nu mai exista

miercuri, 18 martie 2015

Era noaptea când nu erai plecată undeva,
îmi sortam sentimentele-n sertar,
le părăsiseră visele decuseară,
pe urmele lor mă oboseam degeaba
luaseră distanţa disperării.

Până-n dimineaţă mi-au căzut mîinile,
gurille noaste se adânceau triste,
ochii dormeau în oglinda din perete
fulgeraţi de alte iluzii.

Somnul nevertebrat în esenţă
îşi copia imagini din memoria suprasaturată,
întunericul nici nu mai exista,
eram într-un ţinut în care n-am trăit vreodată

nu ştiu dacă soarele a răsărit normal,
ori lumina aceea confuză
curgea din conştiinţa trezită
în rădăcinile din care mă înalţ.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: