Ina M. - creaţii proprii

Uneori facem o buclă a timpului
În cerșaful patului vieții
Și hrănim visele verzi ale câmpului
Cu reperele joase-ale hărții.

O picătură în ocean,
O clipă –n veacuri de mărgean,
Atom în universul tot..
Așa mă simt, atât eu pot

Să nu mai vii în gândurile mele
Căci luna- i tristă printre mii de stele
Când singur o privesc din pat, la geam...
Ai fost... și alta nu mai vreau să am!

Spune-i vântului să bată cu parfum de visuri mari
În pădurea de-mplinire unde vreascuri tu tot cari.

Spune-i soarelui să-ajungă în căsuța ascunsă-n piept

Din frunzele pe moarte în putregai de toamnă,
Un mucegai tăcut și-ncet iar ne condamnă
La- nfrigurare, căci din tremurul de clipe,
În frig viața incearcă din nou să se- nfiripe.

Când e omul pâine caldă,
Lacrimile ochii scaldă,
Suferința lor o lacră
De recunoștința sacră.

În hotelul vieții
Stau de vorbă cu sufletul meu
La un pahar cu vin roșu,
În camera zilelor monotone...

În toamna caldă-un toporaș în iarbă
Iubește mov, cerul mirat se- ntreabă
De a greșit cumva ... căci iar e vară
Pe câmp, în muguri care- ncep să doară.

Ce frumoși sunt trandafirii , in noiembrie târziu...
Vremea asta minunată nu a fost de când mă știu!
Sura presură cu triluri nu se-oprește din cântat
Chiar de-i toamnă...mă surprinde cu tristețe un oftat.

E aurul din frunze mai luminos în codrii,
Copacii taie raze în ruginiu... sunt sobrii
Când vântul îi lovește cu biciul rece-umed
Și frunzele căzute se scofâlcesc în putred.