Pipa Păcii - Henry Wadsworth Longfillow

Peste Munţii Preeriei,
Peste culmea Stâncii Roşii,
Pogorâ Stăpânul Vieţii,
Ghitci Manitu, măreţul
Şi din vârfu-acestei creste
A chemat la el să vină
Toate neamurile lumii.
De pe urma lui, la vale
Strălucind în raza zilei
Ca o stea cu coada-n flăcări,
Un pârâu porni năvalnic,
Fremătându-şi unda rece.
Şi cu degetu-i, Stăpânul
Însemnatu-i-a-n câmpie
Calea de urmat şi spus-a:
„Iată matca ta de-acuma!”
Şi luând din stâncă-o piatră,
Plăsmuind în ea o pipă,
Cu figuri împodobind-o,
După-aceea, lângă apă,
Smulse-un fir de trestioară
Şi îl potrivi la pipă.
Pipa o umplu cu coajă,
Coajă roşie de salce,
Şi suflă înspre pădure.
Crengile, de-a lui suflare,
S-au mişcat învolburate
Şi, ciocnindu-se, în flăcări
Luminoase izbucniră;
Stând pe varful Stâncii Roşii,
A aprins Stăpânul Vieţii
Pipa Păcii, ca s-adune
Neamurile toate-a lumii.
Lin curgea din pipă fumul
În văzduhul dimineţii,
Mai întâi cordea închisă,
Abur albăstriu pe urmă,
Dup-aceea rotocoale
Albe ca zăpada iernii
Aşezată peste arbori,
Tot mai sus, mai sus, în slavă,
Revărsându-se în valuri
Peste-ntreaga glie verde.
Din câmpia Tawasentha
Wyoming şi Tuscaloosa,
Din a Lacurilor Ţară,
Şi din munţii cei de stâncă,
Toate ginţile zăriră
Depărtatul fum de veste
Din Pocvana-Pipa Păcii.
Înţelepţii, pretutindeni,
Zis-au: -„Asta-i Pipa Păcii!
Fumu-acesta ce în slavă
Ca o ramură se-ndoaie
Şi ne face semn asemeni
Unei mâini îmbietoare,
Este semnul de chemare
Al Stăpânului Vieţii,
Ghitci Manitu, măreţul,
El e-acela ce ne cheamă
Pentru sfat între popoare”.
Pe câmpii, prin văi înguste,
Au pornit atunci, îndată,
Luptători aleşi din triburi,
Delawarii şi Dakoţii,
Talpe-Negre şi Comancii,
Pawneeşii şi Omaha,
Ojibwayi şi Huronii.
Se-ndreptau, de pretutindeni,
Toţi spre culmea Stâncii Roşii,
La chemarea Pipei Păcii.
Înarmaţi, vopsiţi de luptă,
Ca şi pomii-n toamna rece,
Ca şi ceru-n faptul zilei,
Se-adunară în câmpie
Toţi, privindu-se sălbatic,
Cu adâncă ură-n inimi,
Plini de setea răzbunării,
Moştenită din vechime.
Ghitci Manitu, măreţul,
Cel ce-a zămislit pe oameni,
Îi privi pe toţi cu milă,
Cu iubire de părinte.
Ura lor nepotolită
O privi ca o gâlceavă
Ce se naşte-ntre nevârstnici,
Când se joacă fără minte!
El le-ntinse mâna dreaptă,
Firea lor s-o potolească
Şi pornirea lor s-o-mpace.
Şi cu voce lui măreaţă,
Sunătoare ca o apă
Ce-n prăpasţii se prăvale,
Le vorbi în felu-acesta,
Cu dojană de părinte:
– „”Dragi copii, luaţi în seamă
Un cuvânt de-nţelepciune
De pe buzele acelui,
Ce la toţi v-a dat viaţă!
V-am lăsat vânat în codrii,
V-am lăsat în ape peşte,
V-am lăsat bizonii, urşii,
Biberi, reni şi căprioare;
Am umplut cu peşte apa
Şi cu păsări multe balta;
Ce vă face, dar, cu ură
Unul să vânaţi pe altul?
Sânt sătul de-a voastre certuri,
De vărsările de sânge,
Şi de-atâtea rugi haine –
Să v-ajut la răzbunare.
În unire e putere,
Dezbinarea-i slăbiciune.
Împăcați-vă odată,
Fi-ţi ca fraţii dintr-o ceată!
Voi trimite-atunci prorocul
Să v-arate calea bună;
Şi trăind cu voi, prin muncă,
Să v-aducă fericire.
De veţi şti să ţineţi seama
De-nțeleptele-i poveţe,
Veţi cunoaşte toţi belşugul,
Veţi trăi în voie bună,
Iar de nu-i veţi da crezare,
Veţi pieri în răzvrătire!
În această apă vie,
Să spălaţi a vostre feţe,
Date cu vopseaua luptei,
Să spălaţi pe totdeauna
De pe mâini frăţescul sânge;
Plăsmuiţi în piatră pipe,
Prindeţi trestie de ele
Şi le-mpodobiţi cu pene,
Să aprindeţi Pipa Păcii
Şi să vieţuiţi ca fraţii!”
La auzu-acestor vorbe
Luptătorii de îndată
Armele le-au pus grămadă,
Straiele și-au scos în grabă
Şi în valurile apei
Au intrat tăcuţi de-a valma,
De vopsea să-şi spele faţa.
Unda apei dinspre stâncă
Limpede era ca zarea,
Iar mai jos curgea la vale
Tulbure şi întinată.
Curăţindu-şi de vopsele
Faţa, toţi pe mal ieşiră
Şi-ngropară în ţărână
Toporiştile de luptă.
Ghitci Manitu, măreţul,
Făcătorul lumii-ntinse
Le-a zambit cu mulţumire!
După-aceea, în tăcere,
Au cioplit în piatră pipe,
Trestie le-au pus la capăt,
Le-au împodobit cu pene
Şi făcut-au cale-ntoarsă,
Chiar în clipa când în boltă
S-a deschis în nori o poartă,
Ce-a ascuns Stăpânul Vieţii,
Confundat cu fumu-albastru
Din Pocvana, Pipa Păcii.

Adăugat de: Victor Borziac

vezi mai multe poezii de: Henry Wadsworth Longfillow